Rutine de siguranţă
IMPORTANT
Asigurarea maşinii
Dacă maşina nu este asigurată împotriva pornirii şi deplasării accidentale, maşina se poate pune în mişcare necontrolat şi poate călca, strivi şi ucide persoane.
Coborâţi maşina ridicată sau componentele maşinii ridicate.
Depresurizaţi conductele hidraulice prin acţionarea dispozitivelor de operare.
Atunci când trebuie să staţionaţi sub maşina sau subansambluri ridicate,
asiguraţi maşina şi subansamblurile ridicate împotriva coborârii prin intermediul unui reazem mecanic de siguranţă sau al unui dispozitiv hidraulic de blocare.Opriţi toate sistemele de acţionare.
Aplicaţi frâna de parcare.
Asiguraţi în plus maşina împotriva deplasării necontrolate, cu cale la roţi, în special în pantă.
Scoateţi cheia din contact.
IMPORTANT
Menținerea dispozitivelor de protecţie funcţionale
Dacă dispozitivele de protecţie lipsesc, sunt deteriorate, defecte sau demontate, piesele maşinii pot accidenta grav sau ucide persoane.
Înainte de începerea lucrului, verificaţi dacă sunt dezactivate dispozitivele de protecţie sau dacă au fost manipulate.
Verificaţi maşina cel puţin o dată pe zi cu privire la deteriorări, montare corespunzătoare şi funcţionalitatea dispozitivelor de protecţie.
Dacă aveţi dubii că dispozitivele de protecţie sunt montate corespunzător şi sunt funcţionale:
dispuneţi verificarea dispozitivelor de protecţie de către un atelier de specialitate calificat.Înainte de efectuarea oricărei activităţi la maşină asiguraţi-vă că dispozitivele de protecţie sunt montate corespunzător şi sunt funcţionale.
Înlocuiţi dispozitivele de protecţie deteriorate cu unele noi.
IMPORTANT
Urcarea şi coborârea
Din cauza unui comportament neglijent la urcare şi coborâre, persoanele pot cădea de pe elementul de urcare/coborâre. Persoanele care urcă pe maşină în afara elementelor de urcare/coborâre prevăzute, pot aluneca, cădea şi se pot răni grav. Murdăria, precum materialele tehnologice pot afecta siguranţa la păşire şi stabilitatea. Prin acţionarea din greşeală a elementelor de operare pot fi acţionate nedorit funcţii care generează un pericol.
Utilizaţi numai elementele prevăzute de urcare/coborâre.
Pentru a asigura o pășire sigură și stabilitatea:
Menţineţi întotdeauna suprafeţele de păşire şi de staţionare curate şi în stare corespunzătoare.Dacă maşina este în mişcare:
Niciodată nu vă urcaţi pe maşină şi nu coborâţi din maşină când aceasta este în mişcare.Urcați pe scară şi coborâţi din nou cu faţa îndreptată spre maşină.
La urcare şi coborâre menţineţi un contact în cel puţin 3 puncte cu treptele şi balustradele: simultan pe maşină 2 mâini şi un picior sau 2 picioare şi o mână.
La urcare şi coborâre nu utilizaţi niciodată ca mâner elementele de operare.
La coborâre nu săriţi niciodată de pe maşină.
